Comentaţi pe acest blog trei din cele şapte afirmaţii de mai jos găsite pe Net:
1. "De ce nu am făcut teologie ? simplu de tot ..
Religia e un surogat de conştiinţă aşa cum teologia ca facultate nu e altceva decât o şcoală profesională... De aceea am preferat sociologia, ca fiind mai aproape de oameni şi de nevoile lor." "
2. Un ins intră într-o frizerie pentru a-şi aranja părul şi barba. La frizer, ca la frizer,
vorbă multă despre toate:fotbal, tehnici de pus murături, politică, agricultură, educaţie
etc. La un moment dat veni vorba şi despre cele divine.
- Domnule, zise frizerul, eu nu cred ca exista Dumnezeu!
- De ce nu crezi ? Îl întrebă muşteriul.
- Păi dacă ar exista Dumnezeu bun şi atotputernic, n-ar îngădui să fie pe lume atâta suferinţă,
boală si sărăcie. Aşa că, pentru mine e clar, nu exista Dumnezeu.
Clientul tăcu, aşteptă ca frizerul să-şi termine treaba, plăti şi plecă.
La coltul străzii clientul zări un boschetar cu o claie de păr nespălat, netuns, nepieptănat,
neîngrijit şi cu o barbă asemenea. După ce îl studie bine, se intoarse în frizerie şi spuse
frizerului:
- Domnule, eu nu cred că există frizeri pe lumea asta !
- Cum asa? intrebă nedumerit frizerul. Eu ce sunt? Tocmai te-am terminat de tuns!
- "Pai dacă ar exista frizeri n-ar mai fi oameni ca ăla din stradă, lăţos şi cu barba strâmbă !"
- E vina lui, domnule, că nu mă caută. De-aia arată aşa....!
3. Duminica 19 noiembrie, la Tg. Mures, la Grupul Scolar Electromures, s-a desfasurat a doua editie a workshop-ului Ideas&Projects (www.ipworkshop. ro).
In cadrul acestui eveniment, sambata dela 16:00 a avut loc, in cancelaria Grupului Scolar, masa rotunda privind "Metode Alternative in Predarea
Informaticii: Folosirea GNU-Linux si a Mediilor Virtuale de Instruire".Relatarile legate de Limba Romana mi s-au parut cele mai grave;
"...elevi remarcabili declarând ca au ajuns să urasca această materie din cauza pretenţiilor profesorilor de a memora fidel comentariile literare"...
Numărul profesorilor care au participat la acest eveniment a fost destul de mic...
4."....e minunat că la sărbătoare (Salonul Cartii Iesene)sunt mereu invitaţi şi cei ce nu mai activează astăzi profesional la bibliotecă, fiind pensionaţi, dar care nu sunt ignoraţi şi uitaţi ca pe aiurea,în virtutea sindromului„doar prezentul contează,trecutul nici n-a existat!?"
5. Contribuie la educatia cinematografica, dezvoltarea spiritului critic si vizualfabetizare.
“In societatea de astazi care cunoaste o expansiune uriasa a vizualului in cele mai diverse si neasteptate forme,a invata sa privesti devine o necesitate practica.” (Mircea Vasilescu)
6. no comment – Cotidianul, 27 decembrie 2006: “’Moartea domnului Lazarescu’, regizat de Cristi Puiu, premiat la sectiunea Un Certain Regard la editia din 2005 a Festivalului de Film de la Cannes, a fost ales cel mai bun film al anului 2006 intr-un top realizat de criticii americani pentru site-ul indieWIRE, considerat cea mai importanta comunitate online a filmului independent. " desi "In 2004 Consiliul National al Cinematografiei i-a respins scenariul lui Cristi Puiu. Recent, Centrul National al Cinematografiei i-a respins proiectul de dezvoltare a doua noi scenarii dintr-o serie de filme deja anuntata."; un anunt ciudat, o informatie care te buimaceste, o scena care te lasa gura-casca. “Fiecare manipulat trebuie sa aiba cel putin un minut pe zi de ‘No comment’, intr-o tara ca a noastra unde in fiecare tramvai de mult scrie clar: ‘manipulantul nu sta de vorba cu pasagerii’.” (Radu Cosasu)
7. "Să lăsăm baltă şcoala" (Mircea Cărtărescu)
"Mă întrebam într-un articol de acum câţiva ani ce rost mai are să predai limba şi literatura română în şcoli. Cum pomul se cunoaşte după roade, spuneam, e limpede că toate vrăjelile noastre cu "Mioriţa" şi Eminescu, cu Sadoveanu, propoziţiile subiective, predicative sau incidentale sunt timp pierdut de pomană. Mai bine-am lăsa-o baltă cu materia asta, şi cu şcoala în general. Mai bine s-ar face adolescenţii ucenici, ca pe vremuri, decât să mai piardă vremea prin şcoli.
...
Să-nchidem naibii porţile şcolii şi să deschidem în loc şcoala şmecheriei, a ticăloşiei şi-a tembelismului naţional.
Ar fi mai adecvată realităţii. "
10 comentarii:
Primul articol este foarte interesant si are un pic de adevar.Dupa pareerea mae si facand facultatea de teologie poti fi alaturi de si de nevoile lor. la urma urmei asta fac si preotii nu? Sunt alaturi de cei care au nevoie
Al doilea articol trateaza o problema foarte actuala. Oamenii nu il cauta pe Dumnezeu, nu se roaga, nu cred in El pentru ca au impresia ca daca nu reusesc sa fac ceva in viata este din vina lui Dumnezeu, cred ca Acesta nu este alaturi de ei. "E vina lui,domnule, ca nu ma cauta.."a fost replica frizerului cu privire la omul care era netuns. Tot asa se intampla si cu Dumnezeu. Acesta se duce si ajuta numai persoanele care cred in El si care Il cauta. Pentru ca ceea suferinta si saracie de care amintea omul din frizerie sa nu mai existe, oamenii ar trebui sa fie mai buni si sa creada ca Dumnzeu exista chiar daca noi nu il vedem. Pentru ca lumea sa fie mai buna ar trebui ca in randul oamenilor sa fie o credinta neconditionata.
Primul articol mi se pare un pic "depasit"intrucat ceea ce te determina a face o asemenea facultate-teologia- este dorinta de a deveni o persoana pregatita sufleteste pentru a sprijini moral oamenii care au mare nevoie de ei...,dar nu doar de ei au nevoie ci de un suflet deschi in a le asculta suferinta.
Cel de-al 2 lea aduce in fata noastra nevoia oamenilor de incredere...,o incredere neumbrita de indoiala.Dumnezeu e pretutindeni shi noi trebuie sa-l localizam in sufletul nostru,iar noi trebuie sa fim constienti de puterea lui si sa ne confesam todeauna lui,nu doar cand avem probleme.Dupa cum afirma frizerul,se subintelege superficialitatea credintei pentru Dumnezeu-credinta care nu exista de fapt-!
Al treilea articol aduce in discutie un eveniment important atat pentru profesori cat shi pentru adolescenti shi tot in aceeasi masura si pentru toti cei care constientizeaza semnificatia acestui secol...un secol al vitezei ce cuprinde o gama intreaga de intrebari si ale caror raspunsuri sunt insuficient argumentate.O intrunire de un asemenea calibru starneste curiozitatea mai multor persoane prin abordarea unei teme ce reprezinta practic o solutie a problemelor ce se confrunte cu n ocean de cuvinte fara sens!!! Dupa cum sa afirmat shi in acest articol,este regretabil faptul ca profesorii nu dau practic un exemplu demn de urmat si aceala ar fi interesul amplificat pentru acest tip de dezbatere.
Un lucru apreciabil este acela ca masa adolescentilor interesati de astfel de evenimente a crescut astfel putandu-se vorbi despre o dorinta amplificata a cunoasterii ceea ce presupune unele meserii.
Ultimul articol reprezinta practic o alinare a tristetei trecerii timpului intrucat e socant constatarea faptului ca suntem discriminati si tot odata eliminati din lista celor capabili de asi asuma anumite opinii.Trecutul conteaza la fel de mult ca prezentul si viitorul,intrucat noi nu existam practic fara a ne cunoaste originea.
Privitor la articolul cinem@, sunt total de acord cu opinia lui Mircea Vasilescu. Acum cand televiziunea este,practic, omniprezenta in viata noastra noi trebuie sa invatam sa alegem materialele de valoare. Pentru ca faptul ca de cele mai multe ori televiziunile dau materiale care sunt ,de fapt niste contravalori este foarte bine cunoscut, publicul larg trebuie , insa educat. Astfel, un site care sa faca o evaluare a ceea ce vedem noi la televizor, cu recomandarile de rigoare, nu numai ca ar fi util ci si necesar.
Mircea Cartarescu are mare dreptate. Se pare ca scoala din ziua de azi nu mai este frecventata de elevi. Acestia vin la scoala doar pentru ca spune mama sau tata. Faptul ca fac scoala din obligatie se reflecta in modul lor de a vorbi ,de a se comporta. Oare sa fie un lucru bun sa desfiintam scoala? Dupa parerea mea nu este un lucru bun si cred ca daca am desfiinta scolile s-ar destrama si tara asta. Tot mai multi copii renunta la scoala pentru a pleca in alte tari sa munceasca. Oare de ce aleg ei aceasta cale? Poate pentru ca la noi in tara nu intrezaresc nici un viitor. Se pare ca statul roman nu mai investeste in educatia copiilor, sunt mai preocupati de masinile lor, de casele pe care le au. Si toate acestea pe banii nostri , ai oamenilor simpli. Oare ce se va alege de tara asta? Se pare ca lumea din ziua de azi s-a prostit cu totul, uitandu-se la cele mai nepotrivite emisiuni despre care Mircea Cartareacu afirma"La ce-a folosit educatia natiei asteia, cand vedem ca jumatate de milion de oameni care-au citit "Luceafarul" si, unii, chiar "Joc secund" au putut pierde ore-n sir uitandu-se la nasterea in direct a Monicai Columbeanu, de parca ea urma sa-l nasca pe insusi Mantuitorul, Doamne iarta-ma, si prin asta spargand toate recordurile de audienta? La ce foloseste audienta, daca ea se face pe socoteala unor insi ca Becali sau ca Columbenii (cacofonia e aici nu doar intentionata, ci de-a dreptul inevitabila)? Nu la tampirea unui popor intreg? Nu la impunerea unor modele de oameni care ne tin la marginea lumii civilizate?
La ce folosesc orele de limba si literatura romana cand tinerii nu mai citesc nimic? Cand ideea de cultura, de stiinta, de arte a ajuns marginala si demodata, cand toti stiu numele celei mai jalnice "vedete" care-si fataie fundul la emisiunile de divertisment, dar n-a auzit nimeni de cel mai mare matematician, fizician, filozof sau poet roman de azi? Nu vi se pare o lume pe dos? O inversare a tot ce invatam in scoala? O schizofrenie ce opune educatia si realitatea? De ce mai invatam? De ce mai ducem mai departe, ca pe o limba rituala moarta, numele lui Eminescu, Caragiale, Creanga, Rebreanu?" Trage-ti singuri o concluzie si vede-ti cam unde ne aflem si unde vom ajunge.
La cele afirmate mai sus as vrea sa mai adaug ca este foarte important sa avem o educatie si sa stim sa vorbim coerent.
Daca s-ar renunta la predarea limbii romane in scole coeficentul analfabetismului va creste in mod spectaculos(coeficient care si asa este ingrijorator de mare).Nu toti avem inclinatii spre o materie anume insa cu totii trebuie sa stim sa vorbim corect in conformitate cu normele limbii actuale, deci predarea limbii si literaturii romane in scoli este atat de necesar vietii precum este apa si aerul.
Nota: Corneliu Florea este un medic roman stabilit in Canada in urma cu mai bine de 30 de ani, un om bine integrat in scoietatea canadiana, un profesionist cunoscut si cautat in orasul in care traieste. El scrie in mai multe reviste electronice dintre care una personala, in apararea traditiilor romanesti, a crestinismului si a romanilor in lume fara sa ceara bani de la guvernul Roman, ambasade si alte minciuni si matrapazlacuri de ONG-uri perdea pentru averi ilicite si parvenire josnica asa cum fac multe nulitati prin diaspora care se pretind "reprezentanti" sau in Romania unde umbla cu limba scoasa dupa fonduri europene "de ciugulit"...
„Literatura lui Mircea Cărtărescu e o marfă proastă, pentru obsedatii sexuali, care se masturbează“ - Autor: Corneliu Florea, Winnipeg-Canada
Motto: „Pe la 3-4 ani, mama îmi spunea o istorioară. Un evreu îsi trimite copilul la un cioban ca să-l învete o limbă românească pură. După cîteva luni, bate cineva la usă: «Sînt eu, ciubanul, ti-am adus cupilul». Rîdeam de pronuntia aceea ciudată. Dar ce era un evreu? Mama n-a stiut să-mi explice“. (Mircea Cărtărescu)
În anul cînd se năstea Mircea Cărtărescu - colegul meu de bancă, de la Liceul Loga, Constantin Mares, român după nume, evreu după mamă, ne-a spus „istorioara“ de mai sus, într-un joc de accente de mare efect. La vremea aceea, în anul 1956, nu spuneam „istorioare“, ci bancuri cu evrei, care circulau cu duzinele, erau libere si savurate, dar cele mai multe erau scoase si spuse de evreii însisi. Nu se punea problema de antisemitism, ca acum! De fapt, din cel de fată, afară de „pronuntia aceea ciudată“ de atunci, Mircea Cărtărescu nu a realizat nici acum, la maturitate, că e luat în derîdere ciobanul, nu evreii!
Citind articolul „O vină istorică“, al lui Mircea Cărtărescu (M.C.), mi-am adus aminte de acei ani, cînd aveam cartele pentru alimente si îmbrăcăminte, cînd liceul românesc se transformase în „scoala medie de 10 ani“, si singura masină care circula noaptea în cartierul nostru timisorean era duba neagră. Eram o tară ocupată, subjugată. Am remarcat respectuosul gest al autorului fată de mama sa, scriind cuvîntul cu literă mare, dar am rămas perplex (după atîtia ani de viată, mi se întîmplă tot mai rar) să aflu că mama sa nu a stiut să-i explice ce este un evreu! Nu se poate să spui asa ceva despre o mamă bucuresteană din acea perioadă, pentru că anihilează istoria, realitatea socială, o lume bucuresteană care era acolo dinainte de război si după aceea. Anihilează si litera mare de la începutul cuvîntului mamă! Se poate, dragă Mircea Cărtărescu? Rămîie vorba între noi, dar si ciobanul din crestetul Carpatilor stie ce este un evreu… În articolul „O vină istorică“ publicat în „Jurnalul National“ din 5 iulie 2005, M.C. străbate întreaga distantă din copilăria sa pînă în zilele de astăzi, cu istorioare (bancuri cu Itzic si Schtrul), parabole (interesante) cu profunde indignări împotriva antisemitismului (foarte frumos, apreciabil si lăudabil, numai că anumite constatări reale despre evrei nu înseamnă antisemitism), relevatii despre vina românilor fată de evrei, si trage concluzia că „avem datoria să ne recunoastem vina istorică fată de evreii din România, ca un prim-pas spre recîstigarea onoarei noastre de popor civilizat, european“. Mă rog, asta-i concluzia sa, opinia sa, este dreptul său inviolabil de expresie. Dar ce ne facem cu ciobanul? Fiindcă si ciobanul face parte din poporul român si are dreptul inviolabil de expresie: „Apoi, domnule Mircea Cărtărescu, io-s român si nu mă simt vinovat fată de evrei! Eu nu le-am făcut nici un rău. Nici fiu-meu, care-i tot cioban, de vîrstă cu dumneata, nu le-o făcut nimic niciodată! Şi eu, si el avem necazurile noastre si alte vine, nu ne mai pune si dumneata una în spate! Că nimeni nu ne-a întrebat pe noi, atunci, demult, la război, ce să facă cu evreii! Opriti-vă la domnii care au condus lumea atunci, care tăiau si spînzurau cum vroiau, nu noi, poporul român“. Are dreptate si ciobanul, spune si el o parte de adevăr. Este indignat că, după 65 de ani, să vină un poet răsfătat si agătat de scara cătărării si să-l învinovătească, să-i vorbească de „onoarea noastră de popor civilizat, european“. Expresie obsolut nelalocul ei, umflată, tipică de pe malul bucurestean al Dîmbovitei, împrumutată din cliseele lui Andrei Plesu, Liiceanu si Patapievici! Expresia de mai sus este necivilizată si nedemocrată, pentru că lasă de înteles că europenii ar fi mai cu mot, superiori altora de pe alte continente. Dar asa se manifestă spuma bucuresteană (îsi spune elită), obsedată să pară euro-atlantică pură, încît s-au redus intelectual la o singură idee fixă: intratul în Europa. Ideea-i fixă, personal sau implantată să fie fixă zi si noapte, spuma bucuresteană a devenit de ani de zile simbriasă-trîmbitată asurzitoare, să nu se mai audă nimic altceva în jur. Privind-o, îti aminteste, desi nimeni nu mai vrea să-si amintească, de fixomanii constructiei comunismului. Spumă de val murdar, atunci si acum! În paranteză, dacă cineva le-ar spune: „Linistiti-vă, sînteti în Europa de cînd Apollodor din Damasc a făcut podul peste Dunăre. E rîndul vostru să faceti ce au făcut romanii în urmă cu 2.000 de ani: ordine si muncă“, atunci să vezi reactie isterică! Cum îndrăzneste cineva din afara Bucurestilor să-i învete ceva pe ei, care-s toti poeti talentati, eruditi de la Ştefan Gheorghiu si 22-GDS, sau filosofi ca Plesu si Liiceanu! Pardon, scuzati, a fost o scurtă paranteză… dacă începeau românii cu poduri si autostrăzi, cu lege si curătenie, azi ne-ar ruga UE să ne afiliem la ea… Dar, să ne întoarcem la ciobanul nostru si la M.C., care este un nou trîmbitas al holocaustului în fata intrării Institutului „Elie Wiesel“, unde cercetarea-i gata aranjată, mai e nevoie, de ochii lumii, de cercetători-trîmbitasi autohtoni. Şi M.C. îsi scrie curriculum vitae în acest articol pe care-l încheie cu: „…caut antisemitismul în cele mai ascunse zone ale mintii mele, să-l localizez, să-l izolez. Abia în acest fel voi fi liber de el“. Bravo, M.C., asa să faci! Ti se vor deschide portile împărătiei! Sigur că acest final-angajament este un îndemn pentru toti românii, din tară si diasporă, să facă la fel ca tine! Mobilizator îndemn! Nu stiu cum va fi cu ciobanul… El nu-i oaie de turmă. El e baciul lor… Şi nu a trecut mult si citesc într-o notă din „România liberă“ că „Tîrgul de Carte Bucuresti s-a închis“ si lui M.C. i-a fost decernat premiul AER (pardon, Asociatia Editorilor din România) pentru cartea „De ce iubesc femeile“. Bravo, M.C., vezi cum s-au deschis portile împărătesti/împărătiei, dacă stii cum si unde să trîmbitezi? Dar asta nu-i tot, mai aflăm din nota RL că: „Pe lîngă cei trei boieri ai mintii, a apărut al patrulea“. Ceilalti, Andrei Plesu („Despre îngeri“) H.R. Patapievici („Omul recent“) si Gabriel Liiceanu („Usa interzisă“). „Ce supra-academică nominalizare“, care va stîrni puternice reactii printre scriitorii marii Uniuni, dintre care unii vor face angină pectorală de ciudă, aflînd că numai patru sînt boieri ai mintii, si ăstia toti aliniati de-a-lungul cheiului dîmbovitean, nici un provincial, nici un parizian! Păi, cine este de vină, dacă nu si-au căutat antisemitismul în cele mai ascunse zone ale mintii si, găsindu-l, nu l-au lichidat! Au stat, asa, deoparte, măreti, ca ciobanul pe crestele Carpatilor. M.C. este istet, a prins vremurile de-un picior, îmi place. Dovada este că a doua zi m-am urcat în avion, am trecut Oceanul, am cumpărat „De ce iubim femeile“ - are 135 de grame, mi l-au cîntărit la controlul bagajelor pe aeroport - si am decolat înapoi. Zbor la 11.000 de metri, afară, la înăltimea asta, sînt minus 56 de grade Celsius, înăuntru ni se serveste „vegetarian pasta“ si un vin prost si cu portia. Renunt, pun mîna pe creion si mă apuc de cartea celui de-al patrulea boier al mintii. (Pe ceilalti trei boieri i-am devorat pe sărite, fiindcă îmi dădeau indigestii, în plus, am dreptul să aleg numai ce-mi place, sînt liber.) Cartea, de 135 de grame, începe cu o mărturisire: „Aveam tîmpitul obicei de a vorbi în citate“ (ceilalti trei boieri ai mintii îl au si acum), iar la pagina următoare aflăm: „Am rămas acelasi jerk“ (zice pe englezeste, să nu înteleagă ciobanul ce este, dar acesta si-a dat seama că-i smucit, de cînd a început să-si caute antisemitismul cu lumînarea aprinsă prin minte), după care intră în tema despre femeile cu care s-a culcat pe unde a apucat, si cum. Asta este în esentă cartea care s-a vîndut mai bine decît cele ale celorlalti boieri ai mintii pe malul bucurestean al Dîmbovitei. Să nu uit, că vreau să mă iau cu altele, după orgasm M.C. face mici filosofii, banale de cînd lumea, dar acum era rîndul lui. Îsi aduce aminte si de „bancuri idioate“ pe care le împărtăseste cititorilor. Dar să intrăm mai în adînc: „… eu aveam 23 de ani si pe futelnita mea nu venise nici o femeie“, si se consolează ca Huxley, alt boier al mintii, dar de pe altă gîrlă, care a fost băiat mare pînă la 26 de ani. În sfîrsit, a venit ziua mult-asteptată si a devenit bărbat în mirosul de tocană al garsonierei în care si-a pierdut virginitatea cu Irina, care va deveni securistă. Nici nu se putea altceva, doar acum a venit momentul să întoarcem roata istoriei si din apărătoarele clasei muncitoare, să le facem curvele-curvelor. Pe toate! Apoi, după Irina, începe să-si deschidă o agendă cu ejaculările sale, un fel de jurnal de futelnită, ca să-i folosim expresia. Şi iată-l si pe malul Senei, în sezonul în care „Parisul pute a pipi si a languste“, găzduit la un algerian si o româncă, aceasta, în ultima seară, invitîndu-l să aibă o partidă de sex în trei. În această situatie, boierul mintii se luptă cu hormonii dezlăntuiti de grappa care îi ataca întruna constiinta. Scenă mare, emotii tari! Vine stewardesa cu „fruit juice“ si mă întrerupe tocmai cînd aflam că M.C. era într-o tabără de tineri scriitori, „pe undeva, prin Banat… înfundat pînă în gît de mizeria sexului… cu o poetă nimfomană… care în acelasi timp s-a dat oricui i-a spus vino“. De data asta am lăsat cititul, am luat sucul si am rămas pe gînduri. Chiar asa: cîti ani am eu de am timp de irosit cu asemenea pagini scrise pentru elevii ajunsi la pubertate sau adolescentii întîrziati? Dar cîti ani are M.C.? Uite, împlineste 50 de ani! La 50 de ani, si întîrziatii se maturizează, dar M.C. scrie de parcă a rămas din punct de vedere psiho-sexual în stagiul falic (între 3 si 6 ani), după teoria lui Sigmund Freud! Ce dracu’, nu si-a publicat jurnalul de futelnită pînă la 30 de ani, mai era o scuză! Nu se putea atunci, acum a dat lovitura publicitară la grupa mică. A vîndut peste 40.000 de exemplare. Bravo lui, boier s-a făcut! Oare, chiar e multumit de el? Dacă da, înseamnă că atît îl duce mintea! Nu că are minte, dar si-o foloseste cu interese de căpătuială, de boiereală! Ăia de la „RL“ nu au gresit, mai ales dacă te uiti si la ceilalti trei boieri! Ce puternică este reclama! Ce clan odios sînt scriitorimea si critica literară bucuresteană! Poate gresesc eu, am rămas în urmă, la realismul socialist, la adevărul istoric, la frămîntările omenirii, pe cînd astăzi predomină doar realismul sexual în arte si literatură. Noua generatie este sexografică, se cultivă sexul înainte de toate, falusul si vulva, în loc de toate! E fiziologic, e normal, necesar si plăcut, dar oare trebuie să devină dominant?! Din moment ce Asociatia Editurilor din România premiază 135 de grame de fabulatii sexuale scrise pentru clasa a patra primară, probabil asa este! Repet, 135 de grame, pentru că asta am cumpărat, o cantitate scrisă fără nici o calitate literară sau intelectuală, o maculatură pentru obsedatii sexual care se masturbează cînd citesc agendele de ejaculare ale altora. Ia să trimit eu cartea asta înapoi autorului si să-i cer să-mi înapoieze banii! Că asa-i în UE, chiar în America: marfa proastă se înapoiază si banii se restituie. Întreb stewardesa dacă au un oficiu postal în sura asta zburătoare în care a înghesuit si legat vreo 400 de călători, unii în altii. Nu au! Păi, cum, doar în toate cătunele din UE, cu mai putini locuitori decît sîntem noi aici, există oficiu postal. Trebuie să astept. Înainte de a o pune în bagaj, răsfoind-o, privirea mi-a fost atrasă de un nou capitol: „…A lovely little jewish princess…“ Hop, aici trebuie să fie „The Hub“, adică, în limba ciobanului, butucul rotii, si am citit. Pe scurt, după ce a vizitat Lagărul de la Auschwitz, a cinat într-un local evreiesc, unde era un grup de israeliene încîntătoare, care, pur si simplu, l-au fermecat, făcîndu-l să-si aducă aminte de Estera, o adevărată printesă a frumusetii si-a mintii, „cu care nu m-am culcat niciodată“, dar care l-a fascinat si l-a făcut să înteleagă, o dată pentru totdeauna, ce înseamnă cu adevărat o femeie. Romantă sută la sută, pe „sub stele cu sase colturi“, pînă ce Estera a emigrat în Israel cu părintii ei. Destept băiat, ajunge departe în viata lui, pentru el…
Mircea Cartarescu redivivus...
Nu m-as grabi sa cataloghez, cu atat mai mult sa etichetez un scriitor pe baza unei singure opere...
Cand el se implica si in problemele obstei
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/864537/SENATUL-EVZ/Cand-scoal acum cand toti isi vad de interesul personal, implicarea o apreciez mai mult decat opera...
Trimiteți un comentariu